2. LIEJER IE LIEJER SÉ NSTËS
Chël sentà pra porta la smerdla pro me cialan stort sciche sce maiesse iust filet de Panda. Ma ntan son aclimatisà y bele plan possi tré ite sot l fla y me cunzentré sun l tamburdlé ritmich dla rodes sun la scines, n tada da ninna nanna, sënte dedora safuià l spustamënt dl’aria. L’autra fueres rl scumpartimënt, magons che brontla y tasces che vën giaurides, semea sunadëures secunderes. L ël dan mé à ntant tëut ora n liber. L scumëncia a liejer te na sort de meditazion che l fej śën belau semië mpue plu daulëibon che inant. Ne son nia bon de me paré dal bunder y cële de rafé ora l titul dl liber che l liej iust. Mpue do l moto, dime cie che te liejes y te dijeré chiche te ies. Co arà pa n tel mei inuem? L ie nfat... l tlameré Herbert. Sci, l à propi na musa da Herbert. L liber che Herbert liej iust n thriller de Joel Dicker. Cunësce l liber o miec, l é cumprà ma ne l é mo nia liet. L é cumprà ajache l fova al numer un tla tlassifica di Spiegel Bestseller y chëi libri vala mefun de cumpré. La jënt se aspieta che te compres libri zënza te damandé sce ti es bën liec. La jissa de avëi liet Steinbeck, García Márquez y l Ulisse de James Joyce. Ma son un de chëi ne é à nia la dl’aurela de liejer y canche la ësse, coche śën te chësc scumpartimënt eje, me sal plu bel a a abiné na viertla. Mi viertla preferida se tlama Smartphone y Netflix. Un a nul per té Herbert. Te semieies a n bon pont cun l ziedl de 700 plates. Ma eh, bonamënter es tu la dl’aurela de liejer, ajache te n es pu scenó nia da fé tla vita. L scumpartimënt, la coa di pregiudizies y di stereotips. Herbert... cie tipo... mo mei udù te mi vita, ma l compra i medemi libri coche ie. Va bën, ël i liej nce, pitla desfrënzia. Ma pona zeche che ti fej te n aiet inò pierder ponc. Sce l ie zeche che me va sun i nierves, pona ie chël canche la jënt se leca i dëic dan platerné. Povester iel mé na mi mania, n mi problem, che me desturba chiche se leca i dëic dan platerné. Herbert, ma sort de cumpani o nemich nmaginer, cuestion de ponc de ududa. Me sënte belau n tel pitl Kierkegaard a lascé mo n iede jì tres ch’sc pensier filosofich da cater scioldi. Cun mi giudiché zapi ite zënza damandé tla vita de n auter, ma ch’sc auter muessa nce ulëi che te zapes ite te si vita. La sëula persona che possa zapé ite te ti vita zënza damandé ie l cuntrulëur dala chertes. Nfati, te n colp se spana su la porta cun sgors. “Biglietti prego. Fahrscheine bitte.” L scumpartimënt sciche na perjon. L cuntrulëur-verdian me cëla simulan na finta trieva, ntan che pian l suà scumënci a crì mi cherta. Herbert se ntënd de mi nervojism y lascia per n mumënt de liejer, fajan finta de cialé da viere ora. Bur fauzon, sé avisa che te speres pu mé che ne abineré nia mi cherta. Chël te savëssa da rì, ha? Percie for a mi, for a mi suzedel? Percie? L cuntrulëur druca sun si aparat, ntan che me ntënde che te mi coincuilins madurësc minonghes ntussiedes su de mé. L’ëila ti cëla iust a mi ciauzei, belau per ulëi se seguré che me posse bën mé vaghé na cherta per n vagon. Pona te n colp va mi tëic a tuché l papier star te mi fuia dovia: La fruent mperleda de suà ie l utlimo testamënt de mi paranoia: “Abinà, basterc! Udëis’a che tlo ie vosta cavolo de cherta! Sci, nce tu gran cuntrulëur dal ciapel da capitan dl Titanic! Ies’a śën cuntënt?” Chësc ie chël che ulësse dì, ma ala fin delibrei mé l crot te mi col y ti dé via mi cherta. Canche l giape inò de reviers la cherta mpandesc mi rì sfurzà la recunescënza de n clochard a mesa l Bronx che possa se sciaudé la mans sëura n barijel brujënt.
Chël sentà pra porta la smerdla pro me cialan stort sciche sce maiesse iust filet de Panda. Ma ntan son aclimatisà y bele plan possi tré ite sot l fla y me cunzentré sun l tamburdlé ritmich dla rodes sun la scines, n tada da ninna nanna, sënte dedora safuià l spustamënt dl’aria. L’autra fueres rl scumpartimënt, magons che brontla y tasces che vën giaurides, semea sunadëures secunderes. L ël dan mé à ntant tëut ora n liber. L scumëncia a liejer te na sort de meditazion che l fej śën belau semië mpue plu daulëibon che inant. Ne son nia bon de me paré dal bunder y cële de rafé ora l titul dl liber che l liej iust. Mpue do l moto, dime cie che te liejes y te dijeré chiche te ies. Co arà pa n tel mei inuem? L ie nfat... l tlameré Herbert. Sci, l à propi na musa da Herbert. L liber che Herbert liej iust n thriller de Joel Dicker. Cunësce l liber o miec, l é cumprà ma ne l é mo nia liet. L é cumprà ajache l fova al numer un tla tlassifica di Spiegel Bestseller y chëi libri vala mefun de cumpré. La jënt se aspieta che te compres libri zënza te damandé sce ti es bën liec. La jissa de avëi liet Steinbeck, García Márquez y l Ulisse de James Joyce. Ma son un de chëi ne é à nia la dl’aurela de liejer y canche la ësse, coche śën te chësc scumpartimënt eje, me sal plu bel a a abiné na viertla. Mi viertla preferida se tlama Smartphone y Netflix. Un a nul per té Herbert. Te semieies a n bon pont cun l ziedl de 700 plates. Ma eh, bonamënter es tu la dl’aurela de liejer, ajache te n es pu scenó nia da fé tla vita. L scumpartimënt, la coa di pregiudizies y di stereotips. Herbert... cie tipo... mo mei udù te mi vita, ma l compra i medemi libri coche ie. Va bën, ël i liej nce, pitla desfrënzia. Ma pona zeche che ti fej te n aiet inò pierder ponc. Sce l ie zeche che me va sun i nierves, pona ie chël canche la jënt se leca i dëic dan platerné. Povester iel mé na mi mania, n mi problem, che me desturba chiche se leca i dëic dan platerné. Herbert, ma sort de cumpani o nemich nmaginer, cuestion de ponc de ududa. Me sënte belau n tel pitl Kierkegaard a lascé mo n iede jì tres ch’sc pensier filosofich da cater scioldi. Cun mi giudiché zapi ite zënza damandé tla vita de n auter, ma ch’sc auter muessa nce ulëi che te zapes ite te si vita. La sëula persona che possa zapé ite te ti vita zënza damandé ie l cuntrulëur dala chertes. Nfati, te n colp se spana su la porta cun sgors. “Biglietti prego. Fahrscheine bitte.” L scumpartimënt sciche na perjon. L cuntrulëur-verdian me cëla simulan na finta trieva, ntan che pian l suà scumënci a crì mi cherta. Herbert se ntënd de mi nervojism y lascia per n mumënt de liejer, fajan finta de cialé da viere ora. Bur fauzon, sé avisa che te speres pu mé che ne abineré nia mi cherta. Chël te savëssa da rì, ha? Percie for a mi, for a mi suzedel? Percie? L cuntrulëur druca sun si aparat, ntan che me ntënde che te mi coincuilins madurësc minonghes ntussiedes su de mé. L’ëila ti cëla iust a mi ciauzei, belau per ulëi se seguré che me posse bën mé vaghé na cherta per n vagon. Pona te n colp va mi tëic a tuché l papier star te mi fuia dovia: La fruent mperleda de suà ie l utlimo testamënt de mi paranoia: “Abinà, basterc! Udëis’a che tlo ie vosta cavolo de cherta! Sci, nce tu gran cuntrulëur dal ciapel da capitan dl Titanic! Ies’a śën cuntënt?” Chësc ie chël che ulësse dì, ma ala fin delibrei mé l crot te mi col y ti dé via mi cherta. Canche l giape inò de reviers la cherta mpandesc mi rì sfurzà la recunescënza de n clochard a mesa l Bronx che possa se sciaudé la mans sëura n barijel brujënt.